Premiul de excelență oferit domnului Prof. Dr. Irinel Popescu de catre SRGH

Este un moment emoționant pentru comunitatea de transplant din România și un prilej pentru noi de a cunoaște sau rememora istoria celor 25 de ani de la primul transplant hepatic urmat de supraviețuire din România, derulat, în cea mai mare parte, în Institutul Clinic Fundeni.

Istoria transplantului hepatic în România este legată indisolubil de numele unor puternice personalități – Prof. Dr. Irinel Popescu și regretatul Prof. Dr. Dan Tulbure.

Viziunea, determinarea, competența, perseverența și, nu în ultimul rând, sacrificiile cu care au reușit să înlature rând pe rând bariere tehnice, admninistrative, religioase și mediatice a transformat o cursă cu obstacole într-un program de transplant hepatic viabil, modern și de succes în Institutul Clinic Fundeni și au continuat să inspire și să extindă activitatea de transplant hepatic în alte centre din România și din țările din jur.

 Sub bagheta Prof. Dr. Irinel Popescu s-au facut în acești 25 de ani progrese remarcabile în diferite direcții:

 

         Promovarea și asumarea la nivelul societății românești, a conceptului de “viață după moarte”, a umanitarismului și generozității care stau la baza donării de organe și pe care îl regăsiți în sintagma “DA PENTRU VIAȚĂ” (o deviză a activității de transplant hepatic din Institutul Clinic Fundeni.

         Transplantul hepatic a devenit o procedură chirurgicală reușită, credibilă, de rutină, o certitudine la care au avut acces peste 1,300 de pacienți cu afecțiuni hepatice terminale

         Pentru pacienții cu boli hepatice grave a însemnat o nouă viață,  cu restaurarea performanțelor fizice și cognitive, întoarcerea la o viață de familie, socială și profesională normală

         Membrii echipelor de transplant au continuat să perfecționeze tehnicile chirurgicale, îngrijirea pre- și post-transplant

         Am devenit o echipa dedicată, o comunitate multidisciplinară care gravitează în jurul acestor pacienți, alcătuită din chirurgi, terapeuți intensiviști,  gastroenterologi, radiologi, oncologi, anatomopatologi

 

Astăzi, această frumoasă poveste de succes cladită pe umerii unor puternice personalitati ca cea a prof. dr. Irinel Popescu s-a transformat într-o experiență colectivă unică, inspirațională și motivațională – povestea de succes a transplantului hepatic în România

Astăzi ea este o poveste despre ECHIPE, despre A STI, A INOVA, A FACE BINE.

 

A fost și este pentru noi un privilegiu de a face parte din această poveste de succes, iar pentru Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie este o ocazie de a decerna

PREMIUL DE EXCELENȚĂ
AWARD OF EXCELLENCE

Acad. Prof. Dr. IRINEL POPESCU

PENTRU CONTRIBUȚIA REMARCABILĂ LA PROGRESUL CHIRURGIEI DIGESTIVE, GASTROENTEROLOGIEI ȘI HEPATOLOGIEI DE TRANSPLANT DIN ROMÂNIA

Acest premiu onorează profesionalismul, dimensiunea multidisciplinară, viziunea și realizările excepționale ale

Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu

care continuă să inspire, influențeze și înnobileze comunitatea medicală și generații de chirurgi și gastroenterologi

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

11-14 Decembrie 2025

Conferința Tinerilor Gastroenterologi

14 noiembrie 2025

Modul 3

Câștigătorii tombolei Modulului 2

Vă reamintim că urmează Modulul 3 al proiectului INNERGUT ACADEMY, o sesiune care aprofundează rolul microbiotei …

4 noiembrie 2025

INNERGUT ACADEMY

Modulul 2 INNERGUT ACADEMY începe în 14 octombrie– premii, educație și oportunități științifice vă așteaptă!

10 octombrie 2025