S-a încheiat a 7-a ediție a Cursului Româno-Francez de boli inflamatorii intestinale

De curând, la București s-a încheiat a 7-a ediție a Cursului Româno-Francez de boli inflamatorii intestinale și a 16-a ediție a întâlnirii naționale a clubului Român de Colită și Boală Crohn. Două evenimente cu zile senine și cu multă încărcătură științifică.

Au fost prezenți în cele trei zile 155 de participanți și au conferențiat 89 de lectori, din rândul atât al tinerilor medici cât și al seniorilor gastroenterologiei românești. Dintre lectorii de prestigiu din Franța și Italia se remarcă nume sonore în patologia bolilor inflamatorii intestinale: Alessandro Armuzzi, Matthieu Allez, Nassim Hammoudi, Léon Maggiori, Alexandre Nuzzo.

 

 

Subiectele alese de organizatori au fost atât noi cât și tradiționale: endoscopie și chirurgie în IBD, instrumente moderne de diagnostic, inclusiv CT, IRM și ecografie, evoluția registrului național, îngrijirea medicală a pacientelor noastre de la copilărie până la sarcină, disbioza, tratamente noi în colita ulcerativă și boala Crohn, lucrări de cercetare originale, sesiunea tinerilor gastroenterologi și trecerea în revistă a literaturii recente realizată cu succes ca în fiecare an de către prof. univ. dr. Liana Gheorghe.

Anul acesta comunitatea de gastroenterologi din România a avut onoarea să acorde titlul de Membru de Onoare al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie, domnului profesor Matthieu Allez pentru toată implicarea în educație în domeniul bolilor inflamatorii intestinale și participarea cu fiecare ocazie la manifestările științifice din România. Domnul profesor Matthieu Allez este șeful Departmentului of Gastroenterologie al Hôpital Saint-Louis din Paris și profesor la Université Paris Diderot.

Aducem un omagiu pentru tot ce a reprezentat pentru comunitatea medicală prof. univ. dr Gabriela Ștefănescu, un profesor dedicat și un medic de exceptie, care a inspirat și format generații de studenti și medici.

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

Reînnoiți-vă calitatea de membru SRGH!

Navigați prin secțiunea Membership pentru a cunoaște toate potențialele beneficii asociate cu calitatea de membru SRGH!

Ca membru aveți acces la toate beneficiile oferite de SRGH! Navigați prin secțiunea Membership pentru a …

15 octombrie 2024

CONTINUITY

CONTINUITY

Stimați colegi, Dorim să vă informăm că perioada de înrolare în studiul CONTINUITY a fost prelungită …

3 octombrie 2024

Liver Cancer Awareness Month

Ce trebuie să știți despre cancerul hepatic?

Daca ați fost diagnosticat cu o problemă hepatică, dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră, vă puteți …

2 octombrie 2024

Lansăm astăzi în secțiunea educațională

COMPETIȚIA QUIZ CAZ CLINIC REZOLVAT

Participanții (membri SRGH cu vârsta până la 35 de ani) care răspund corect la întrebările adresate au șansa de a fi recompensați cu o bursă de participare la  UEGW 2025 Berlin (vezi criteriile de participare)

 

Testați-vă cunoștințele și câștigați marele premiu!

Răspunsurile sunt așteptate până pe 22 octombrie !